LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina, ziua 554. Două elicoptere ucrainene, prăbușite lângă Bahmut / Anunț surpriză despre viitorul Wagner

LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina, ziua 554.  Două elicoptere ucrainene, prăbușite lângă Bahmut / Anunț surpriză despre viitorul Wagner
VIDEO | Două elicoptere militare s-au ciocnit în aer
Publicat: 31/08/2023, 07:35

Războiul din Ucraina intră luni în ziua cu numărul 554, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara cu care România are cea mai mare graniță din flancul estic al NATO.

Şase militari ucraineni aflaţi la bordul a două elicoptere au murit în timp ce îndeplineau misiuni în estul țării, transmit mai multe surse, inclusiv din apropierea Kievului.

Nu au fost comunicate detalii despre ce s-a întâmplat cu cele două elicoptere Mi-8, dar pe paginile de Telegram ale bloggerilor ruși se discută despre doborârea acestora de către trupele Moscovei.

Elicopterele, complet distruse

Conform unui comunicat al armatei ucrainene, militarii au murit în timp ce „îndeplineau misiuni” în sectorul din oraşul Bahmut controlat de ruşi.

Pe de altă parte, site-ul de ştiri Ukrainska Pravda a informat că incidentul ar fi avut loc lângă Kramatorsk, un oraş la vest de Bahmut, în regiunea Doneţk, teatrul principalelor lupte dintre cele două forțe. Potrivit Ukrainska Pravda, cele două elicoptere erau complet distruse, iar cadavrele soldaților au fost găsite la faţa locului.

Un purtător de cuvânt al forţelor aeriene, Yevhen Rakita, a declarat pentru postul public de radio Suspilne că victimele erau ofiţeri, dar identităţile lor nu au fost făcute publice din motive de securitate.

Ce se întâmplă cu mercernarii Wagner

Reprezentanţii Grupului Wagner le-au recomandat mercenarilor care fac parte din organizaţie să îşi caute un alt loc de muncă. Anunțul vine la scurt timp după moartea liderului Evgheni Prigojin, care a fost înmormâmntat într-un cimitir din Sankt Petersburg.

Câteva zeci de mii de luptători pe deplin pregătiţi sunt gata să muncească şi sunt dispuşi să-şi apere patria (în Ucraina), dar, din cauza unor circumstanţe bine cunoscute deocamdată, nu ne lasă”, a declarat un reprezentant al Wagner într-o înregistrare audio reprodusă de portalul Başnie Istorii.

Reprezentantul Wagner, care nu a fost identificat, adaugă că mercenarii sunt acum nevoiţi să îşi caute de lucru în Africa şi Orientul Mijlociu, „dar nici acolo situaţia nu este uşoară”.

Ne confruntăm cu o concurenţă dură din partea Ministerului Apărării şi a Gărzii Naţionale, care planifică şi încearcă să acceseze acele zone cu activităţi similare cu ale noastre”, a subliniat acesta.

„Vom încerca să găsim de lucru pentru membrii noştri. Când şi cât, nu ştim. Prin urmare, aşteptaţi sau căutaţi un alt loc de muncă. Urmăriţi îndeaproape situaţia internaţională. Dacă echipa noastră primeşte permisiunea de a se întoarce în zona operaţiunii militare speciale în Ucraina, atunci vom relua în mod activ recrutarea de bărbaţi. Va fi de lucru!”, a comentat reprezentantul Wagner.

Preşedintele Vladimir Putin i-a descris pe mercenarii Wagner drept eroi după ce aceştia au capturat, în luna mai, oraşul Bahmut, în regiunea Doneţk.

Însă, grupul a căzut în dizgraţie după ce Prigojin a organizat o rebeliune eșuată în 23 iunie, care urmărea să pătrundă cu forțe militare în Moscova.

Cu câteva zile înainte de a muri, Prigojin a recunoscut că Wagner nu va mai lupta în Ucraina şi a anunţat reluarea activităţilor pe continentul african.

Mulți experţi militari consideră că Wagner nu mai există ca organizaţie de mercenari, cu atât mai mult cu cât Putin a semnat un decret prin care toţi membrii săi sunt obligaţi să jure credinţă drapelului Rusiei.

OSCE, mesaj ferm transmis Moscovei

În altă ordine de idei, preşedintele prin rotaţie al OSCE, Bujar Osmani, care este şi ministru de Externe al Macedoniei de Nord, a purtat o conversaţie cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, în care „a subliniat necesitatea imediată de a pune capăt actualei agresiuni ruse împotriva Ucrainei”, după cum transmite EFE.

Anunţul a fost făcut de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a transmis într-un comunicat succint că Osmani a discutat cu Lavrov „provocările actuale din regiune”. În plus, „el a reiterat apelul preşedinţiei ca Rusia să adere la principiile şi angajamentele de bază ale OSCE”.

În acest context, Osmani a subliniat necesitatea retragerii trupelor ruse din Ucraina şi ca „suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor participante să fie respectate”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?